Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (IOCN)
Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1929 de Prof. Dr. Iuliu Moldovan sub denumirea de ,,Institutul pentru Profilaxia si Tratamentul Cancerului” și este unul din primele centre medicale de profil din Europa.
De-a lungul timpului, Institutul a traversat mai multe etape de dezvoltare sub conducerea unor personalități vizionare, centrându-și activitatea în jurul a trei elemente esențiale: tratarea pacientului oncologic, activitatea de cercetare în cancerologie și formarea specialiștilor oncologi. În prezent, Institul poartă numele celui de care se leagă modernizarea sa, Prof. Dr. Ion Chiricuță.
Institutul redefinește și acum standardul la nivel național în ceea ce privește calitatea actului medical, tratarea multidisciplinară a pacientului oncologic, activitatea de cercetare, precum și formarea următoarelor generații de medici.
Furnizor de servicii medicale preventive, curative și paleative în domeniul oncologic, desfășurând și o amplă activitate de învățământ și cercetare, IOCN este singurul din România care a primit titlul de Centru European de Cancer din partea Organizației Europene a Institutelor de Cancer (OECI).
Obiective
Misiunea noastră este de a contribui la diminuarea efectelor bolii canceroase din România prin programe care integrează îngrijirea pacienţilor, prevenţia şi cercetarea, educaţia continuă a tuturor profesioniştilor impicaţi precum şi a publicului.
Viziunea noastră este de a fi primul centru oncologic la nivel naţional şi regional, fondat pe calitatea deosebită a membrilor organizaţiei, îngrijirea la standarde de excelenţă a pacienţilor noştri, cercetare şi educaţie.